„Ochiul prin care il vad pe Dumnezeu este acelasi ochi prin care Dumnezeu ma vede pe mine: ochiul meu si ochiul Domnului sunt un singur ochi, o singura viziune, o singura cunoastere, o singura iubire”
C.G.Jung (1875 – 1961)
Psihiatru si psihanalist elvetian, Carl Gustav Jung a fost preocupat de semnificatia realizarii Sinelui, afirmand ca arhetipul Sinelui se refera la „totalitatea integrata armonic a potentialitatilor psihice ale individului, un adevarat arhetip al arhetipurilor”.
Realizarea Sinelui reprezinta scopul dezvoltarii fiecarei persoane, si se refera la confruntarea cu contrariile si armonizarea lor, iar acest proces de atingere a Sinelui este numit de Jung individuatie.
Unul dintre simbolurile Sinelui este Dumnezeu, insa Jung aminteste ca nu a folosit in lucrarile sale concepte teologice, ci s-a bazat pe surse de provenienta psihiatrica, psihanalitice si culturale.
La nivelul constientului, Sinele se manifesta printr-o diversitate de simboluri, simbolul fiind singura forma de exprimare a continuturilor psihice necunoscute: piatra alchimistilor, figurile geometrice de tip mandala, folosite in practicile religioase orientale, figuri religioase importante (Budha, Cristos) – toate acestea sunt dupa Jung simboluri ale Sinelui, Cristos reprezentand perfectiunea de ordin divin.
Avand in vedere ca simbolul este singura modalitate de legatura intre inconstientul colectiv si constient, este necesar sa li se povesteasca copiilor basme si legende, iar adultilor sa li se transmita cunostinte religioase, pentru ca mesajul inconstientului sa fie integrat in constient, pentru a accede de la un eu imaginar la un eu veritabil.
Dupa Jung, daca nu incercam sa intelegem simbolurile si sa le integram (in aspectele lor pozitive si negative), lasam loc pentru aparitia fobiilor, obsesiilor, reprezentarilor ipohondrice si perversitatilor intelectuale.
Desi de formatie initiala psihiatru, Jung afirma ca „ Exista multi oameni despre care se poate afirma ca sunt nebuni si care fac experienta divinului, iar eu nu le voi contesta autenticitatea trairii, caci stiu ca acest gen de experienta necesita curaj si soliditate pentru a-i putea rezista.De aceea, mi-e mila de cei care au fost zdrobiti si nu-i voi vitregi pretinzand ca s-au impiedicat de un simplu obstacol psihologic...”
Jung a presimtit prezenta divinului, a sacrului, inca din copilarie, cand, la varsta de opt ani, asezat pe o piatra , a avut reflectii aparent stranii pentru varsta lui: „Se intampla deseori, cand eram singur, sa ma asez pe piatra, si atunci incepea un joc al gandurilor care suna cam asa: <> - Dar si piatra ar putea sa spuna: <> si sa gandeasca: <> Atunci s-ar ivi intrebarea: <>
Experienta interioara nu este acelasi cu experienta traita, ea trebuie traita profund, insa nu intotdeauna o experienta traita profund devine o experienta interioara. Este vorba despre o experienta intima sacra, ce nu se explica si nu capata sens decat prin cunoasterea implinita.
Prin prisma suferintei pe care a traversat-o intr-o etapa tarzie a existentei sale, Jung a ajuns la cateva adevaruri interioare si ajunge sa afirme ca: „exista forte de natura personala cu care un contact intim este foarte personal si foarte posibil”.
Pacientii pe care ii avea in terapie in casa pe care singur si-a construit-o in afara Zurich-ului dupa ruptura de Freud, puteau observa, gravata in piatra grinzii de deasupra intrarii, urmatoareaa inscriptie latina:
„Vocatus atque non vocatus, deus aderit” – „Chemat sau nu, zeul va fi prezent”, aceasta fiind traducerea latina a unui oracol din Delhi care il marcase pana in adancul fiintei si a reprodus-o deasupra intrarii in locuinta sa.
Semnificatia pe care o da acestui gest este: „da, zeul va fi prezent, dar sub ce forma si cu ce intentie? Am pus sa se graveze aici aceasta inscriptie pentru a aminti pacientilor si a-mi aminti mie insumi ca teama sau frica de Dumnezeu este inceputul intelepciunii; aici incepe o alta cale la fel de importanta, nu de apropiere de crestinism, ci chiar de Dumnezeu, ceea ce pare intr-adevar chestiunea finala”.
Jung mai afirma ca „a vorbi despre Dumnezeu este usor si ii da omului certitudini false. Dar este greu de vorbit cu Dumnezeu si este in general putin apreciat” – este, asadar, vorba despre un eveniment atat de singular si de inimitabil, incat este „total imposibil sa va explic pe scurt calea de urmat pentru a ajunge la experienta interioara.In primul rand, nimeni nu poate spune ca ea este asa sau altfel; ea nu se transmite prin cuvant. Nu stiu daca imi cunoasteti scrierile; ele contin multe elemente in legatura cu metodele de urmat, dar lectura lor in sine ar putea, eventual, sa va deruteze cu desavarsire...”
Spre finalul vietii sale, intr-un interviu, Jung a fost intrebat: „Credeti astazi in Dumnezeu?”. Raspunsul sau a fost: „Astazi? (o clipa de tacere). N-am nevoie sa cred. Eu stiu.”
Iata si o anecdota spirituala de provenienta budista, care ne poate ajuta sa intelegem treptele care duc spre experienta interioara si, de acolo, spre unitate, spre totalitate:
Intr-o dimineata, numai ce Buddha da sa se aseze intre discipolii sai, ca iata 7 oameni dau sa se apropie de grupul lor.
- Exista Dumnezeu? intreba primul om ajuns inaintea lui Buddha.
- Exista Dumnezeu? se mira Buddha.
- Exista Dumnezeu? intreba cel de-al doilea om ajuns inaintea lui Buddha.
- Da, Dumnezeu exista, se bucura Buddha.
- Exista Dumnezeu? intreba al treilea om ajuns inaintea lui Buddha.
- Nu, Dumnezeu nu exista, se intrista Buddha.
- Exista Dumnezeu? intreba al patrulea om ajuns inaintea lui Buddha.
- Si ce daca Dumnezeu exista sau nu exista, se amuza Buddha.
- Exista Dumnezeu? intreba al cincilea om ajuns inaintea lui Buddha.
- Cand si cand, Dumnezeu exista si nu exista, se ingandura Buddha.
- Exista Dumnezeu? intreba al saselea om ajuns inaintea lui Buddha.
- Nu stiu inca daca Dumnezeu exista, contempla Buddha.
- Exista Dumnezeu? se minuna al saptelea om ajuns inaintea lui Buddha.
Fara sa astepte vreun raspuns, omul pleca numaidecat.
- ... (fara nici un raspuns)
- Maestre, asta e absurd, spuse unul dintre discipoli. Cum poti da 7 raspunsuri diferite la aceeasi intrebare ?
- Pentru ca sunt 7 cai diferite, raspunse Buddha. Si fiecare persoana se apropie de Dumnezeu pe calea sa : unii luandu-L ca ipoteza, altii afirmandu-L, altii negandu-L, altii afirmandu-L sau negandu-L simultan, altii afirmandu-L si negandu-L simultan, altii neafirmandu-L si nici nenegandu-L, iar altii revelandu-L.
Exista, asadar, sapte trepte prin care se poate ajunge la atingerea adevarului, la realizarea sinelui prin experienta interioara, la unitate si totalitate: mirarea, bucuria, tristetea, amuzamentul, ingandurarea, contemplarea si revelatia.
Ele pot fi asociate cu cele sapte culori ale curcubeului iubirii si cu cele sapte chakre sau centri subtili, care se echilibreaza si se integrate pe masura ce Kundalini isi muta sediul da la o chakra la alta, ducand la experienta adevarului spiritual si la unitatea cu divinul.
In continuare, va invit sa vizionati filmul "Visand cu ochii deschisi", un film despre cautarea Sinelui, calatorie in care pornim fie cu buna stiinta, fie „din intamplare”, fie la varste mici, fie la varste mai inaintate, dar care, daca este traita cu adevarat, are rezonanta pe parcursul intregii vieti.
Joshua este un baietel pentru care calatoria a inceput in momentul in care bunicul sau iubit a murit din cauza unui cancer. Intrucat bunicul ii spusese ca nu il va parasi niciodata, baietelul a considerat ca acesta nu „s-a tinut de cuvant” si traverseaza o perioada depresiva, in timpul vacantei. Intors la scoala catolica unde invata, incepe sa le intrebe pe calugarite daca exista Dumnezeu, il intreaba chiar si pe preotul scolii, ba chiar urmareste un cardinal si incearca sa adreseze intrebarile sale chiar lui Dumnezeu. Ce il nelinistea foarte tare era faptul ca nu stia daca bunicul sau a ajuns in Rai si ca acolo cineva are grija de el.
Nu primeste raspunsuri si cauta pe internet diverse surse care sa il ajute sa inteleaga ceea ce nimeni nu ii putuse explica: yoga, religia islamica, practici indiene, ba chiar incearca sa isi convinga parintii sa plece impreuna intr-o excursie la Roma, intrucat era convins ca Papa ii poate da raspunsuri la intrebarile sale. Majoritatea colegilor de clasa nu il inteleg si il considera „ciudat”, il privesc cu neincredere si dispret, incercand sa il convinga ca Dumnezeu nu exista sau ca daca exista oricum nu ii pasa de problemele oamenilor; familia nu este ea insasi pregatita cu raspunsuri pentru intrebarile micutului Joshua.
Un sistem intreg – care, aparent, are raspusuri pentru orice - nu reuseste sa ii raspunda lui Joshua (si nu numai lui) ... si totusi ... divinitatea gaseste modalitati neasteptate de a ne raspunde la intrebari si, in final, chemat sau nu, divinul, sacrul, se reveleaza – dar o face cand ia el aceasta hotarare, cand considera ca suntem pregatiti pentru acest lucru, nu cand hotaram noi.
